A trecut ceva timp de când am fost ultima dată într-un studio de înregistrări, am redescoperit acea emoție și agitație care te cuprinde; cum ajungi acasă după o zi de înregistrări și mintea îți este tot acolo și aștepți cu nerăbdare următoarea zi. După o perioadă lungă de reconsolidare, de scris, de rescris, de compus și cântat împreună, avem în față viziunea noului album, îi simțim forma, marginile, culoarea și așteptam cu nerăbdare să-l vedem întreg, șlefuit și să-l împărțim cu voi.
Independenți de o casă de discuri și fără limite în creație, ne-am gândit la această colaborare directă - o chemare la arme; să facem împreună acest album. Avem acum oportunitatea de a crea acest material cu voi, oamenii care cred în noi, care ne-ați susținut de-a lungul timpului și care ne-ați inspirat să mergem mai departe.
Noi am crescut ascultând hard-rock, punk, hard-core, metal și vrem să incurajăm această scenă aflată în continuă dezvoltare. Când totul în jur converge spre forme comerciale de muzică, noi rezistăm. Alături de noi rezistă multe trupe care evită compromisul și un public dornic să descopere astfel de experiențe.
Mulțumim artiștilor care sprijină demersul nostru: Ovidiu Hrin (artwork tricou și hanorac "Break the flow", grafica albumului), Andrei Puică ( artwork tricou și hanorac "Păsări aprinse"), Eugen Neacșu (life visuals, post-procesare), Cristian Văduva ( fotografie si producție video).
Muțumim și ne vedem în continuare la concerte!
Pentru a afla mai multe detalii si informatii, va rugam sa va inregistrati pe pagina officiala de Facebook.
Burning Table is:
Bogdan Nagy - Vocals & Harmonica;
Levi Molnar - Drums;
Czifrak Stefan - Bass;
Zsolt Szabo - Guitars.
Burning Table is the above mentioned musicians' new project . You might have heard these names in bands like Survolaj, Bio, Implant Pentru Refuz, Jais , Crossroads
We are making our first recordings now and it seems to be a fusion of many music genres , including alternative rock , space rock, progressive rock, blues and funk .
"Filmul este un exemplu important de jurnalism de investigaţie, care efectiv ţintuieşte la stâlpul infamiei sistemul medical american şi, în special, pe nemernicii din companiile farmaceutice. Am fost pur şi simplu scandalizat de tratamentul care i-a fost aplicat doctorului Burzynski. Aştept cu nerăbdare să aflu continuarea a ceea ce reprezintă un extraordinar beneficiu public."
John Zaritsky, regizor laureat Oscar 1982,
pentru documentarul "Just Another Missing Kid"
Director al PBS Frontline, martie 2011
Burzynski, este un documentar în regia lui Eric Merola, relatând odiseea unui extraordinar medic şi biochimist, dr. Stanislaw Burzynski, care a reuşit să câştige cel mai mare şi poate cel mai ciudat şi întortocheat război legal cu statul american, reprezentat pe rând de consiliul medical al statului Texas, agenţia federală Food & Drug Administration, FDA şi de procurorii federali, centrat pe descoperirea sa patentată, din anii '70, a unei terapii anticancer, bazată pe o serie de peptide naturale, botezate antineoplastoni.
Cu aproape o lună în urmă, relatam povestea unui alt imigrant naturalizat în SUA, dr. Max Gerson, a cărui terapie anticancer testată vreme de opt decenii, a făcut, de asemenea, obiectul unor atacuri frenetice din partea comunităţii medicale americane, reprezentată în principal de acelaşi infam Institut Naţional al Cancerului, sluga companiilor farmaceutice,
Deşi a fost destul de inspirat ca să evite legislaţia americană, deschizând clinici în ţări cu un cadru legislativ mai lejer, ca Mexic, Spania sau Ungaria, acest medic a fost asasinat fiindcă a repus natura în slujba omului, împiedicând marile companii farmaceutice să-şi încaseze profiturile oneroase, de pe urma acestor cumplite maladii moderne ale rasei umane, numite generic cancer.
Putem considera cura naturistă Gerson, ca pe un tratament de categoria I, într-un clasament întocmit ad-hoc, fiindcă deplasează lupta împotriva mutaţiilor celulare maligne în afara organismului uman, pe care refuză să-l mai agreseze cu toată gama de poluanţi, ce este considerată a fi "alimentaţie modernă", lăsând timp şi spaţiu de manevră sistemului imunitar uman, de a depista şi neutraliza orice posibilă celulă aberantă.
Continuând acest raţionament, proteinele naturale şi aminoacizii descoperiţi şi extraşi de dr. Burzynski mai întâi din urina umană, până a ajunge în faza lor de sinteză, pentru a menaja idiosincrazia comunităţii medicale americane, "oripilată" ipocrit de sursa lor iniţială, le putem considera componentele unui tratament din categoria a II-a, deplasând lupta contra neoplasmelor în interiorul organismului uman.
Doctorul Burzynski confirmă strălucit teoriile doctorului Bruce Lipton, privind mecanismul proteic de declanşare a erorilor de citire a codului genetic, ce conduc, într-un final, la manifestări tumorale, varianta oferită de colaboratorul acestuia, Rob Williams, transferând războiul oncologic în câmpul de luptă spiritual, al conştiinţei umane, desăvârşind etapa a III-a de tratament.
Să lăsăm la o parte acest clasament, răsărit din imaginaţia mea, care sigur îl va umple de indignare pe orice medic "responsabil", fiindcă doar ei, medicii alopaţi, ştiu cum se tratează eficient orice cancer uman, folosind "remediile" certificate şi legalizate şi, desigur, obscen de scumpe, "chimioterapia" şi radiaţiile, care elimină garantat cancerul, simultan cu purtătorul acestuia şi să revenim la documentar.
Din 1977 şi până în 1995, dr. Burzynski a fost capabil să sintetizeze şi să-şi administreze cu succes descoperirea, în cadrul cabinetului sau institutului propriu, fără a avea nevoie de aprobarea FDA, fiindcă statul Texas nu le solicita, pe atunci, medicilor, să adere la legea federală în această privinţă, atât timp cât îşi limitau activitatea în interiorul graniţelor statale, desigur, lege care a fost schimbată între timp, tocmai din cauza sa.
Împiedicat timp de peste trei decenii să depăşească faza de testare clinică a unei terapii, căreia i s-a recunoscut unanim lipsa de toxicitate şi eficienţa, chiar şi de către ferocii săi duşmani din guvern şi din companiile farmaceutice, în timp ce un derivat din DDT, folosit în "chiomioterapie", poate primi aprobarea după numai patru luni, actualmente, dr. Burzynski a ales, inspirat, calea cea mai lungă şi mai grea de demonstrare a eficacităţii acestei terapii pur naturale, concentrându-se în principal asupra unora dintre cele mai agresive şi mai dificil de tratat cancere, cele cerebrale şi asupra unora dintre cei mai dificili şi fragili pacienţi, copiii.
Antineoplastonii s-au dovedit capabili să vindece cele mai agresive forme de cancer şi consider personal că doar reglementările FDA, care obligă pacienţii să treacă mai întâi prin tratamente ratate şi devastatoare, cu chimicale şi radiaţii, împiedică aceste proteine şi aminoacizi să-şi probeze eficienţa în 100% dintre cazuri.
Invenţia acestui mare şi puternic om, care mai găseşte puterea să râdă şi să-şi ierte atotputernicii inamici, după peste trei decenii de lupte, a depăşit, încă din 2009, faza a II-a a testelor clinice autorizate şi supervizate de FDA şi ar putea păşi în acest an în faza finală, a III-a, singurul impediment, nu tocmai minor, fiind suma de 300 de milioane de dolari, pe care dr. Burzynski va trebui să o strângă singur, fiind ajutat desigur de bunul său prieten şi curajosul medic dr. Julian Whitaker - care face cinste acestei profesii, prin verticalitatea exemplară şi obiectivitatea ştiinţifică dovedită - şi, de ce nu, de contribuţiile voluntare ale pacienţilor şi poate ale spectatorilor acestui documentar.
Trebuie subliniat şi curajul şi onestitatea profesională a unei somităţi din Institutul Naţional al Cancerului al SUA, dr. Nicholas Patronas, absolvent al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Salonic, care şi-a pus cariera în pericol, depunând mărturie în favoarea dr. Stanislaw Burzynski, în faţa Consiliului Medical al Texasului, negând, prin atitudinea sa, valabilitatea unui dicton celebru de la Homer încoace: "timeo danaos et dona ferentes".
Dacă antineoplastonii vor fi aprobaţi în tratarea oficială a cancerului, acest fapt va marca un eveniment remarcabil când, pentru prima dată în istorie, un unic om de ştiinţă şi nu vreun malefic concern farmaceutic, va deţine patentul exclusiv şi drepturile de distribuţie ale unei invenţii de avangardă, ce jalonează o schimbare fundamentală de paradigmă în medicină.
Big Pharma se va afla pentru prima dată în istorie, în afara lanţului generator de profit, al uneia dintre cele mai eficiente terapii anticancer cunoscute vreodată, bazată pe mecanisme de acţiune genetice.
În multe articole de pe blog am blamat cupiditatea, agresivitatea şi mercantilismul asasin al concernelor farmaceutice, până la a nu mai simţi nevoia să o fac, fiindcă orice epitet îşi pierde semnificaţia prin repetiţie, iar comportamentul lor exclusiv meschin-criminal, mă împiedică să deplasez discuţia şi în alte direcţii, aşa că mă voi opri în acest articol să le mai adresez vreun rând, chiar dacă, în viitor, voi mai posta documentare ce ilustrează aceste lucruri, considerând că argumentele aduse au fost suficiente şi eficiente, pentru cineva care are bunul simţ să le recepteze ca atare.
În privinţa Food & Drug Administration, trebuie să recunosc că lucrurile stau puţin diferit, fiindcă până acum doar le-am bănuit complicitatea, prin pasivitatea dovedită şi chiar am fost tentat, vizionândTapped, să cred că sunt simpli funcţionali guvernamentali, copleşiţi de îndatoriri multiple şi lipsiţi de posibilităţi decizionale.
Documentarul de faţă, pe care unii l-au postat din inerţie sau prostie în categoria teoriilor conspiraţioniste, relevă, documentat, complicitatea dintre guvernul SUA (reprezentat de FDA şi Institutul Naţional al Cancerului) şi companiile farmaceutice, în furtul unei invenţii, prin ignorarea patentelor existente şi re-patentarea acesteia în numele şi beneficiul guvernului, aşa cum au declarat în formularul de înregistrare, revelând totodată şi scopul războiului mediatic şi judiciar dus împotriva unui inocent bine intenţionat, dr. Burzynski şi nu exagerez folosind acel termen belicos, fiindcă blocarea şi subminarea conştientă a antineoplastonilor s-a soldat numai în SUA, conform spuselor unui cunoscător al statisticilor oficiale, dr. Julian Whitaker, cu peste 10 milioane de victime.
Nici măcar nu trebuie să căutăm conspiraţii, atunci când declaraţiile sfidătoare ale lui Richard Crout de la FDA, în sprijinul PHARMA, ne oferă totul pe tavă, iar noi continuăm să aşteptăm rezultate concrete, la mai bine de 30 de ani de la definirea agresivă a poziţiei guvernelor în problema cancerului uman, care nu fac decât să nege un drept fundamental, "consfinţit" în documentele-mascaradă ce poartă numele de constituţii statale, dreptul de a alege ce să faci cu propria viaţă.
Documentaţia de patentare în numele statului american există, poate fi studiată şi nu poate fi negată decât cu rea credinţă, dar cel mai important lucru cuprins în ea, care a fost subliniat de două ori de regizorul filmului, este fraza pe care mă văd eu însumi obligat să o reproduc, fiindcă spune mai multe decât orice alte peroraţii pe tema luptei contra cancerului, dovedind din plin că guvernele sunt, la modul perfect conştient, cele mai criminale organizaţii ale planetei:
"Abordările curente în combaterea cancerului, se bazează, în esenţă, pe folosirea chimicalelor şi radiaţiei, care sunt carcinogene, ele însele şi pot provoca recidive şi dezvoltarea bolii metastazice."
"Sistemul medical american are o istorie îndelungată în discreditarea terapiilor alternative, promiţătoare, care concurează propriile sale practici oneroase, distrugând carierele medicilor ce se folosesc de ele. Doctorii riscă să-şi piardă licenţele medicale, dacă protocoalele lor iniţiază cumva plângeri ale marilor companii de asigurări, adresate consiliilor medicale statale. Doctorii care tratează bolnavii de cancer, cu altceva decât acceptatele chimioterapii şi radiaţii, sunt defăimaţi ca fiind escroci, iar terapiile lor sunt testate în studii destinate să eşueze din start."
"Naţiunile s-au lăsat uşor convinse, în ultima vreme, să împrumute miliarde pentru a purta războaie; nici o naţiune nu a făcut, însă, vreun mare împrumut pentru educaţie. Probabil că nici o naţiune nu este suficient de bogată, pentru a-şi permite să plătească atât pentru război, cât şi pentru civilizaţie. Va trebui să facem o alegere, în curând - nu le putem avea pe amândouă !"
Abraham Flexner
(1866-1959)
Prin ultimul şi extraordinarul său documentar, The War You Don't See, lansat în data de 12 decembrie 2010, în reţeaua SBS, un curajos şi respectat reporter britanic, australian la origine, John Richard Pilger, revine la un subiect ce nu a fost revitalizat îndeajuns, neadevărul grotesc al "armelor de nimicire în masă", un concept ceţos, amplificat cu înverşunare şi făcut a fi credibil de jurnaliştii servili, care, după mascarada organizată de guvernul american la 11 septembrie 2001, au părut să-şi fi pierdut curajul în masă.
Filmul ne poartă prin timp, printr-o investigaţie meticuloasă şi incisivă, ce analizează la rece rolul mass media în orice război "modern", refăcând istoricul raportărilor jurnaliştilor "încorporaţi" şi independenţi, de la masacrul din primul război mondial, până la distrugerea Hiroshimei şi de la invazia din Vietnam, până la actualul război din Afganistan şi dezastrul din Irak.
Pe măsură ce armele şi propaganda au devenit tot mai sofisticate, natura războiului s-a confundat tot mai mult cu un gigantic câmp de luptă electronică, în care jurnaliştii au jucat un rol primordial, iar civilii, aşa cum dovedesc şi statisticile ce apar pe ecran, au căzut din ce în ce mai des victime, ajungându-se la cifre ce sfidează înţelegerea şi bunul simţ.
Într-un interviu prilejuit de lansarea filmului la Sydney, în faţa unei audienţe de peste 400 de persoane, Pilger declara:
"Ne aflăm aici, în această seară, pentru a vorbi despre mass media şi modul cum ea informează sau dezinformează, modul cum prezintă informaţia sau o omite. Filmul a fost conceput ca o critică la adresa principalelor reţele de televiziune din Marea Britanie şi SUA, dar toate problemele ridicate în film se aplică şi aici în Australia, unde este mai mult decât evidentă o problemă gravă de comunicare. Este problema controlului asupra mass media, faptul că există asemenea forţe dominatoare, ca de exemplu a organizaţiei lui Murdoch, în întreaga presă scrisă şi a unei dominări intelectuale asupra majorităţii restului mass media. Acestea sunt probleme ce au fost ilustrate, cred eu, destul de clar, de mesajul filmului şi tot ceea ce am afirmat despre aceste masive corporaţii, se aplică şi pe plan local."
Pilger susţine, documentat, că pentru tot ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat în Afganistan, Irak, Israel sau teritoriile palestiniene ocupate, mass media principală nu a făcut decât să susţină papagaliceşte punctul de vedere oficial, forţa acestui film constând în colosala scară a victimizării civililor, care, în contextul ştirilor, a fost minimalizată până la a nu mai apărea deloc, deşi reprezintă un fundal mult prea profund, al conflictelor imperiale ale ultimului secol, pentru a mai putea fi ignorat.
Este un prim documentar în care apare într-un interviu Julian Assange, creatorul Wikileaks, site-ul ce pare să creeze mari probleme administraţiei americane, prin numărul imens de documente secrete ce le aparţin, care au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice pe site, cu un egal respect - dar cred eu şi puţin ironic, totuşi - fiind tratat şi postul aşa-zis independent Al Jazeera, pe care tocmai Wikileaks l-a acuzat, de curând, că ar fi manipulat de guvernul din Qatar.
În privinţa Wikileaks, personal am oarecari rezerve, pe de o parte, fiindcă au existat destule voci care susţineau că este doar un site pretext, folosit de americani pentru a extinde legislaţia restrictivă "antiteroristă" şi asupra internetului, interzicând orice gen de site incomod, iar, pe de altă parte, fiindcă dezvăluirile făcute de Wikileaks nu au fost chiar atât de senzaţionale, aşa cum li s-a făcut reclamă.
Cinstit vorbind, însă, ar putea exista şi explicaţii logice: în primul rând, documentele ce ajung la Wikileaks au doar caracter secret - regimul de acces la documentele strict secrete fiind mult prea dur, pentru a putea fi sustrase cu tot atâta uşurinţă, de militarii americani ce se opun, astfel, propriei politici agresive globale - iar, în al doilea rând, regimurile opresive mondiale, auto-intitulate democraţii, au învăţat de multă vreme să nu mai lase urme, evitând să-şi mai detalieze planurile mizerabile în documente, ce pot fi scăpate din vedere, ulterior.
Nimic nou, de altfel, din partea ocultei mondiale care a acumulat mii de ani de clandestinitate: Stalin desfăşura şedinţele biroului politic executiv, fără a permite simpla notare, nicidecum stenografierea discuţiilor şi, chiar mai mult de atât, s-a exprimat în clar, de la tribuna congresului P.C.U.S., reamintindu-le "tovarăşilor" că regimul le permite să facă aproape orice, cu o singură condiţie... să nu lase urme în scris.
Filmul pune o întrebare foarte neplăcută pentru jurnalişti:
"Să se fi transformat, oare, mass media principală, în complicea regimurilor politice generatoare de războaie ?"
Răspunsul evident este cel pozitiv, aşa cum şi dovedeşte John Pilger, focalizându-ne atenţia asupra celor mai recente conflicte, din Afganistan şi Irak şi, desigur, asupra modului cum au fost portretizate de posturile principale de televiziune din Marea Britanie şi SUA.
Detest profund tagma jurnalistică, fiindcă, fără complicitatea ei, activitatea Marelui Manipulator nu ar rămâne decât la nivelul unor simple şoapte în umbră, dar acest documentar mă obligă totuşi să recunosc că vina nu îi aparţine în totalitate, motivaţiile putând foarte puternice şi convingătoare:
- la modul surprinzător, jurnalişti reputaţi ca Omaar Rageh, corespondent BBC în Irak şi Afganistan, David Rose de la Observer şi, aproape de necrezut, pilonul principal al ştirilor CBS, vreme de peste 25 de ani, Dan Rather, îşi fac cinstit mea culpa, recunoscându-şi superficialitatea cu care au tratat propaganda guvernamentală, ce a permis agresiunile recente, în absenţa oricăror justificări concrete, rapiditatea desfăşurării evenimentelor şi puternicul curent de opinie anti-arab, creat de 9/11, antrenându-i în circul planetar;
- trusturile media au căzut de multă vreme în mâinile unor magnaţi ca Rupert Murdoch, ce deţine Fox News (a cărui înrudire, prin alianţă, cu familia de mincinoşi propagandişti a lui Freud, am menţionat-o cu alte ocazii) sau Ted Turner, proprietarul CNN, care şi-au clarificat de multă vreme opţiunile eugenice, blocând fără îndoială orice iniţiativă incomodă a jurnaliştilor subordonaţi;
- presiunile politice pot fi extrem de puternice, o poziţie verticală putându-te lipsi, lejer, de accesul la sursele de informare guvernamentale sau chiar de funcţia deţinută (dacă telefonul de protest al vreunei ambasade sună bine în urechea redactorului-şef), iar acceptarea statutului de jurnalist "încorporat" denotă, de la sine, renunţarea la posibilitatea de a exprima o opinie independentă;
- voci lucide ca ale lui Scott Ritter, fostul şef UNSCOM - ce declarase repetat distrugerea stocurilor şi a infrastructurii de producţie a armelor de nimicire în masă, din Irak, încă din 1998 - sau a laureatului premiului Pulitzer, Charles Hanley - care s-a încăpăţânat să verifice personal, încă din ianuarie 2003, site-urile fantomă declarate de Bush, Cheney, Rice sau Powell - pur şi simplu nu au putut fi auzite, în corul general de osanale proguvernamentale;
- în ultimă instanţă, dintre cei ce au rămas independenţi, prea puţini au ajuns la vârsta senectuţii, ca John Pilger, majoritatea sporind rândurile jurnaliştilor asasinaţi (peste 300 numai de la declanşarea campaniei irakiene) sau ajungând infirmi ca palestinianul Imad Ganin, ce a fost folosit drept ţintă de soldaţii israelieni.
Concluzia nu poate fi decât una singură: din orice conflict, marele public va recepta doar o imagine filtrată şi fragmentată, amploarea victimelor din rândul civililor fiind ascunsă cu mare grijă sau prezentată în statistici impersonale şi exact la fel se va întâmpla şi cu abuzurile trupelor "eliberatoare", NATO sau ale vreunei coaliţii ad-hoc, asupra populaţiei civile din ţările invadate, scandalul de la Abu Ghraib reprezentând o simplă excepţie.
Putem face şi singuri calculele, deşi rezultatele s-ar putea să ne îngrozească: din 147 de victime afgane inocente, ale unui bombardier B-1, forţele NATO s-au decis să recunoască doar 25, deci dacă respectăm proporţia acceptată oficial, de 1/6, ne putem face o imagine obiectivă privind amploarea distrugerilor provocate de imperiile democrate, plecând de la cifrele recunoscute, ce ar justifica perfect acea creştere de la 10%, la nivelul primului război mondial, la 90%, în timpul celui de-al doilea conflict anti-irakian.
O atitudine aproape radical opusă, celei a jurnaliştilor menţionaţi anterior, întâlnim la cei ce deţin încă funcţii înalte, ca Fran Unsworth, redactor-şef al ştirilor BBC sau David Mannion, editor-şef al ITV News, întrebările pertinente ale regizorului reuşind să-i umple de ridicol pe cei doi, care continuau să nege un lucru evident: spaţiul de emisie nu aparţine în egală măsură ambelor tabere, aflate în dispută.
Formarea unei opinii personale corecte, privind orice eveniment politic, presupune în principal existenţa unei informări obiective şi tocmai acest drept ne este negat de mass media oficială, care prezintă orice informaţie la modul trunchiat, filtrat, deformat sau, pur şi simplu, mincinos, dar înainte de a blama această forţă modernă a oricărui stat, nu ar fi rău să ne analizăm şi propria comoditate, fiindcă în majoritatea cazurilor informaţia reală există şi poate fi accesată, dar preferăm să tragem concluzii comode, răsfoind o fiţuică jurnalistică sau butonând o telecomandă.
În cazul conflictului irakian, în timp ce americanii făceau reclamă bombelor inteligente, ce cruţă viaţa civililor, doctrina lor publică, aplicată în Irak, "Shock and Awe", spunea adevărul în faţă, urmărind scopuri macabre, total diferite de propaganda oficială - "paralizarea ţării şi distrugerea producţiei de alimente, rezervelor de apă şi a infrastructurii" - ca să nu mai menţionez încălcarea brutală a convenţiilor de la Geneva, prin folosirea muniţiei cu uraniu sărăcit sau a fosforului alb, nu împotriva trupelor irakiene operative, ci împotriva civililor.
În acelaşi sens, este uimitoare declaraţia lui John Pilger, făcută în faţa cenotafului armatei britanice din Staffordshire, cu zidurile pe jumătate pline de numele victimelor, înregistrate într-o perioadă de pace, fiindcă exemple istorice există, dar au fost uitate convenabil: în perioada de pace 1939-1941, prin grija favoritului ocultei mondiale, Stalin, armata sovietică a înregistrat mai multe pierderi decât armata germană, aflată în război, din cauza campaniilor "eliberatoare" din republicile baltice şi a conflictului de iarnă karelian.
Pe de altă parte, opinia mea personală este că decizia de declanşare a conflictelor imperiale actuale nu a aparţinut niciodată americanilor, ci casei regale britanice, care este prezentată fals ca fiind decorativă şi lipsită de orice putere politică efectivă, fiindcă uităm adesea că nu politicul dictează economicul, ci invers, iar, dacă analizăm cu atenţie lumea actuală, vom descoperi că marile averi continuă să se afle în mâinile aceloraşi nenorocite familii nobiliare - botezate "Black Nobility" de cunoscători - criminalii cu sânge albastru, ce ne conduc cu ferocitate din vremuri imemoriale.
Recunosc că acest documentar mi-a rezolvat şi două probleme de conştiinţă.
O vreme am evitat să-l traduc, în principal din cauza unor imagini şi situaţii, care nu pot genera decât groază, furie şi neputinţă şi pe care nu le voi descrie, fiindcă le veţi remarca şi singuri, cu siguranţă.
Apoi, documentarul abordează, către final, o temă pe care am ignorat-o ceva vreme, fiindcă un act legislativ murdar, ca legea 107/2006, ce aprobă OUG 31/2002, impune tăcerea, încălcând constituţia şi acel penibil drept al omului privind libertatea de exprimare - ce se dovedeşte clar a fi doar un privilegiu temporar, aşa cum am afirmat cu altă ocazie - deşi se aruncă asupra noastră, ca naţiune, acuzaţii de o sălbăticie extremă.
Întreaga civilizaţie occidentală sau albă, dacă doriţi, este de zeci de ani victima unei propagande insidioase, perpetuată în principal de Hollywood, ce a demonizat populaţiile de origine arabă, în beneficiul unui stat sionist marionetă, înfiinţat samavolnic prin decizie ONU, în 1948, ca oficină militară a familiei Rothschild.
O trupă de khazari putred de bogaţi, a pus pumnul în gură planetei, confiscând suferinţa evreului de rând, din timpul celui de-al doilea război mondial, pe care tot ei, khazarii, l-au regizat şi finanţat.
Ştim, de la 1776, că SUA aparţine familiei Rothschild - prin intermediul familiilor paravan Harriman, Rockefeller, Morgan, Mellon, Dulles, Bush ş.a.m.d. - ştim, de la 1815, că Anglia le aparţine financiar tot lor, legea fiind dictată de City şi Black Nobility, ştim că Israelul le aparţine încă de la înfiinţare şi mai ştim că evrei oneşti, ca profesorul universitar Norman Finkelstein, spun de zeci de ani adevărul, în această privinţă, deplângând suferinţa populaţiei palestiniene, martirizată de o bandă de golani sionişti - înarmaţi până în dinţi - ce nu are nimic de-a face cu evreul supravieţuitor al lagărelor de concentrare.
Mă întreb:
Oare câte ar mai trebui ştiute, ca să nu mai depindem de nimeni, când ne formăm opinia în privinţa politicii mondiale ?
Cât ar mai trebui să ştim, în afară de un simplu proverb german care spune:
"Un mare război lasă o ţară cu trei armate - una de infirmi, una de jelitori şi una de hoţi."
În data de 31 mai 2010, Israelul a sfidat inutila legislaţie internaţională, atacând în ape internaţionale, o flotilă paşnică cu ajutoare umanitare, destinate populaţiei din Fâşia Gaza, atac ce s-a soldat conform documentarului cu 9 morţi, executaţi de la mică distanţă, deşi radiouri din Israel anunţau, la data atacului, 19 morţi şi zeci de răniţi.
Cum s-a justificat Israelul ?
Purtător de cuvânt israelian, Mark Regev, portavocea vedetă a guvernului, a declarat, sfidător, că marinarilor israelieni li s-a recomandat:
"Veţi folosi forţă minimă şi moderaţie maximă !"
Nimic mai adevărat şi exact aşa s-a şi întâmplat, fireşte, fiindcă israelienii nu au depus cine ştie ce efort, împuşcând în ceafă acei activişti şi au dat dovadă şi de moderaţie extremă, folosind un singur glonţ pentru fiecare în parte.
Dacă nu vom mai uita niciodată, că cei care urlă cel mai tare despre "patriotism", "onoare" şi "drapel", sunt cei care nu ajung niciodată pe câmpul de luptă - nici ei, nici neamurile lor - ci se mulţumesc cu a face averi de pe urma războaielor, dacă nu vom mai uita niciodată că mass media principală se va situa, permanent, de partea puterii, în regizarea spectacolului mondial, dacă nu vom mai uita niciodată, că numai banul justifică orice conflict lansat în numele "democraţiei" şi al "libertăţii", atunci vom avea şansa de a înţelege, o dată pentru totdeauna, imaginea ce doar se întrevede prin perdeaua de fum lansată de propaganda oficială, indiferent dacă poartă numele de buletin de ştiri sau campanie de relaţii publice.
"Lumea a achiziţionat strălucire fără înţelepciune şi putere fără conştiinţă. Lumea noastră aparţine unor giganţi nucleari şi unor infantili etici. Ştim mai multe despre război, decât ştim despre pace şi mai multe despre ucideri, decât ştim despre viaţă."
Beauty of Maths!
1 x 8 + 1 = 9
12 x 8 + 2 = 98
123 x 8 + 3 = 987
1234 x 8 + 4 = 9876
12345 x 8 + 5 = 98765
123456 x 8 + 6 = 987654
1234567 x 8 + 7 = 9876543
12345678 x 8 + 8 = 98765432
123456789 x 8 + 9 = 987654321
1 x 9 + 2 = 11
12 x 9 + 3 = 111
123 x 9 + 4 = 1111
1234 x 9 + 5 = 11111
12345 x 9 + 6 = 111111
123456 x 9 + 7 = 1111111
1234567 x 9 + 8 = 11111111
12345678 x 9 + 9 = 111111111
123456789 x 9 +10= 1111111111
9 x 9 + 7 = 88
98 x 9 + 6 = 888
987 x 9 + 5 = 8888
9876 x 9 + 4 = 88888
98765 x 9 + 3 = 888888
987654 x 9 + 2 = 8888888
9876543 x 9 + 1 = 88888888
98765432 x 9 + 0 = 888888888
Brilliant, isn’t it?
And look at this symmetry:
1 x 1 = 1
11 x 11 = 121
111 x 111 = 12321
1111 x 1111 = 1234321
11111 x 11111 = 123454321
111111 x 111111 = 12345654321
1111111 x 1111111 = 1234567654321
11111111 x 11111111 = 123456787654321
111111111 x 111111111=123456789 87654321
Now, take a look at this…
101%
From a strictly mathematical viewpoint:
What Equals 100%? What does it mean to give MORE
than 100%?
Ever wonder about those people who say they are
giving more than 100%?
We have all been in situations where someone wants
you to GIVE OVER 100%.
How about ACHIEVING 101%?
What equals 100% in life?
Here’s a little mathematical formula that might
help answer these questions:
If:
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Is represented as:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26.
If:
H-A-R-D-W-O-R-K
8+1+18+4+23+15+18+11 = 98%
And:
K-N-O-W-L-E-D-G-E
11+14+15+23+12+5+4+7+5 = 96%
But:
A-T-T-I-T-U-D-E
1+20+20+9+20+21+4+5 = 100%
THEN, look how far the love of God will take you:
L-O-V-E-O-F-G-O-D
12+15+22+5+15+6+7+15+4 = 101%
Therefore, one can conclude with mathematical
certainty that:
While Hard Work and Knowledge will get you close,
and Attitude will get you there, It’s the Love of God
that will put you over the top!
Un apel către iubitorii de animale. Aceşti căţeluşi au nevoie urgentă de un cămin, de mâncare şi de nişte stăpâni grijulii. Cei interesaţi pot să trimită un mail la adresa: blankupdates@yahoo.com
Pentru mai multe poze vă rog accesaţi acest link - Poze căţeluşi!
