Pagini

miercuri, 2 aprilie 2014

Implant Pentru Refuz prezinta campania Cartography

Salut! 
A trecut ceva timp de când am fost ultima dată într-un studio de înregistrări, am redescoperit acea emoție și agitație care te cuprinde; cum ajungi acasă după o zi de înregistrări și mintea îți este tot acolo și aștepți cu nerăbdare următoarea zi. După o perioadă lungă de reconsolidare, de scris, de rescris, de compus și cântat împreună, avem în față viziunea noului album, îi simțim forma, marginile, culoarea și așteptam cu nerăbdare să-l vedem întreg, șlefuit și să-l împărțim cu voi.
Independenți de o casă de discuri și fără limite în creație, ne-am gândit la această colaborare directă - o chemare la arme; să facem împreună acest album. Avem acum oportunitatea de a crea acest material cu voi, oamenii care cred în noi, care ne-ați susținut de-a lungul timpului și care ne-ați inspirat să mergem mai departe.
Noi am crescut ascultând hard-rock, punk, hard-core, metal și vrem să incurajăm această scenă aflată în continuă dezvoltare. Când totul în jur converge spre forme comerciale de muzică, noi rezistăm. Alături de noi rezistă multe trupe care evită compromisul și un public dornic să descopere astfel de experiențe.
Mulțumim artiștilor care sprijină demersul nostru: Ovidiu Hrin (artwork tricou și hanorac "Break the flow", grafica albumului), Andrei Puică ( artwork tricou și hanorac "Păsări aprinse"), Eugen Neacșu (life visuals, post-procesare), Cristian Văduva ( fotografie si producție video).
Muțumim și ne vedem în continuare la concerte!

Pentru a afla mai multe detalii si informatii, va rugam sa va inregistrati pe pagina officiala de Facebook.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu